Tu cât de mult te documentezi despre un film înainte de a-l viziona?

De multe ori alegem să mergem la filme datorită prietenilor, nu-i așa? Replici precum „Trebuie neapărat să îl vezi și tu, mie mi-a plăcut enorm!” sau „Nu-i așa că ieșim în weekend la cinema să vedem filmul asta?” te fac să devii curios despre noile producții cinematografice românești.

Într-adevăr, gusturile nu se discută! (m-am convins de prea multe ori în legătură cu acest subiect) N-am o problemă că există filme comerciale precum Teambuilding sau orice alt film, ba chiar mă bucur când lumea intră în cinema, regret doar că atunci când există un film bun, vorbim prea puțin despre el.

Desigur, mă întristeaza faptul că cinematecile există într-un număr destul de redus în ziua de astăzi. Scriu acest articol din Iași. Born and raised right here! Poate că uneori m-am săturat să intru pe ușa mall-ului și să urc la ultimul etaj al acestuia pentru a vedea un film într-un cineplex. Poate că m-am săturat de ronțăitul nachos-ului al unor oameni, care, pe cuvânt, cred că vin la film doar pentru a mânca și a bea! Dar ce să-i faci, atât putem, atât avem. Am putut cândva, dar acum nu mai putem. Cinematografele valoroase din centrul orașului așteaptă să fie recondiționate, apoi redeschise pentru întâlnirea cu cinefilii. Așteaptă. Așteaptă să fie suflat praful cu iz magic de pe proiector. Așteaptă un nou suflu, o nouă peliculă, un nou zâmbet, o nouă lacrimă, un nou cuplu de amorezi ce se țin duios de mână acolo în spate, undeva în ultimul rând al sălii. Așteaptă.

Un exemplu de film pe care l-aș vedea într-o cinematecă este „E pericoloso sporgersi”. Un film vechi, hai, poate nu chiar atât de vechi…e din 1993. Eu zic că merge;) Este filmul de debut al lui Nae Caranfil. Este românesc, este despre tinerețe, este despre iubire în Epoca de Aur. Este despre viață!

„Nu vă aplecați în afară” – inscripția din trenurile românești nu doar că dă titlul filmului, dar conține și o mare parte din mesajul poveștii văzută din triplă perspectivă: a unei liceence, a unui actor și a unui soldat, toți aflați într-un orășel de la granița cu Iugoslavia, în anii ’80.

Cei trei formează un triunghi amoros ale cărui sinuozități se desfășoară în spații semnificative pentru structurile de putere ale epocii lui Ceaușescu: școala, armata, chiar și teatrul. În ciuda acestor spații de control, iubirea și umorul se manifestă fără opreliști majore.

Documentându-mă înainte de a viziona acest film, am aflat că personajul principal, o elevă de liceu, jucată de franțuzoaica Nathalie Bonnifay, a învățat limba română pentru rol (din păcate n-a putut scăpa si de accent, drept urmare, a fost dublată ulterior de Irina Movilă), iar Marius Florea „Vizante” îl joacă pe Vizante, debutând cu acest rol. Interesant, nu? Deja cred că v-am dezvăluit cam multe…E timpul să îl vizionați și voi, cine știe, poate veți afla mai multe secrete!